Consiliul Județean Gorj anunță organizarea unei consultări publice, în vederea desemnării a trei reprezentanți ai comunității locale din Târgu Jiu în Comitetul de Organizare UNESCO pentru „Ansamblul monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu”.
Evenimentul va avea loc pe 16 aprilie 2025, ora 11:00, în format fizic, la Sala Senat a Universității „Constantin Brâncuși”, situată pe strada Tineretului, nr. 4, etajul 2, în Târgu Jiu. La ședință pot participa maximum 50 de persoane, în ordinea înscrierii.
Reprezentanții desemnați vor avea un mandat de 4 ani și vor contribui la protejarea și promovarea valorii universale excepționale a monumentului istoric, inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 2024, sub indicativul 1473.
Potrivit legislației în vigoare, Comitetul UNESCO are rolul de a monitoriza respectarea obligațiilor legale privind conservarea monumentului, de a oferi consultanță autorităților și de a sprijini implementarea programelor de protecție și gestiune.
Persoanele interesate, fie cetățeni, fie reprezentanți ai ONG-urilor cu activitate în domeniul patrimoniului cultural din Târgu Jiu, se pot înscrie până la 9 aprilie 2025. Cererile, însoțite de o copie a actului de identitate, pot fi transmise online la office@cjgorj.ro sau depuse fizic la sediul Consiliului Județean Gorj, pe strada Victoriei, nr. 4.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.