Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Odobleja” anunță lansarea implementării proiectului „Porți deschise spre cunoaștere – un pas spre viitor!”, Cod SMIS 325759  care vizează asigurarea accesului egal la educație și formare de calitate și incluzivă,  pentru cei care provin din grupuri defavorizate, persoane cu dizabilități și de etnie romă. Proiectul se desfășoară pe două paliere:

1.       Sprijinirea elevilor din ultimii doi ani de liceu pentru finalizarea studiilor preuniversitare, oferindu-le astfel șansa de a-și continua educația la nivel universitar;

2.       Susținerea studenților în vederea reducerii abandonului universitar și creșterii șanselor de succes profesional, prin finalizarea studiilor superioare.

Pentru atingerea acestor obiective, proiectul include activități precum programe remediale, acordarea de subvenții și sprijin material pentru cazare, consiliere și mentorat. De asemenea, inițiativa vizează dezvoltarea infrastructurii educaționale prin echipamente și tehnologii adaptate nevoilor studenților cu dizabilități, facilitând astfel accesul acestora la învățământul superior.

Desfășurat pe o perioadă de 24 luni, până la 31 decembrie 2026, proiectul se adresează unui grup țintă format din 351 de persoane, dintre care din 189 elevi ISCED 3-4 proveniți din medii dezavantajate și absolvenți de liceu din promoțiile ultimilor 2 ani școlari (care nu au promovat examenul de bacalaureat) și 162 studenți ISCED 5-6, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 ani și domiciliul în Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Cu o valoare totală de 7.940.653,84 lei, din  care 7.790.132,96 lei finanțare asigurată din fonduri nerambursabile și 543.892,58 lei contribuție proprie a Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și a partenerilor Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan Odobleja”, proiectul urmărește îmbunătățirea nivelului de educație prin participarea la activitățile de sprijin a 351 de persoane (dintre care 33 sunt de etnie romă), asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la programele de studii universitare de licență în condiții de egalitate cu ceilalți și combaterea abandonului universitar în rândul studenților cu dizabilități sau cu cerințe educaționale speciale.

Principalele beneficii ale proiectului includ, în primul rând, creșterea oportunităților de finalizare a învățământului universitar pentru 162 de studenți ai Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, proveniți din medii defavorizate sau subreprezentate. De asemenea, proiectul contribuie la sporirea șanselor de promovare a examenului de Bacalaureat și de continuare a studiilor la nivel universitar pentru 189 de elevi din aceleași categorii sociale vulnerabile.

Un alt beneficiu major este accesibilizarea fizică și digitală a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin dezvoltarea unei infrastructuri moderne și a unor instrumente educaționale adaptate nevoilor studenților cu dizabilități. Astfel, universitatea va dispune de resursele necesare pentru a oferi programe educaționale incluzive și de calitate, facilitând integrarea și succesul academic al tuturor studenților. În plus, proiectul sprijină dezvoltarea profesională și personală a beneficiarilor prin mentorat, consiliere și activități remediale, contribuind astfel la reducerea abandonului școlar și la creșterea ratei de angajabilitate a absolvenților.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?