𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 î𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢ț𝐢𝐞 𝐉𝐮𝐬𝐭ă:

𝑺𝒑𝒓𝒊𝒋𝒊𝒏 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒆𝒄𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒓𝒆𝒄𝒐𝒏𝒗𝒆𝒓𝒔𝒊𝒂 𝒊𝒎𝒐𝒃𝒊𝒍𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒂𝒇𝒆𝒄𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒆𝒄𝒐𝒏𝒐𝒎𝒊𝒄𝒆 𝒊̂𝒏 𝒅𝒆𝒄𝒍𝒊𝒏 𝒔𝒂𝒖 𝒊̂𝒏 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒓𝒆

 În cadrul acestui apel, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐆𝐨𝐫𝐣 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐨 𝐚𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨.

Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) a lansat Ghidul solicitantului „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”, Prioritățile 1-6: Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică, Acțiunea „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”, aprobat prin OMIPE 318/20.02.2025.

 Apelul de proiecte 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜, respectiv Unităților Administrativ Teritoriale (județ/oraș/municipiu/comună) și subdiviziuni ale unităților administrativ-teritoriale în care unitatea administrativ-teritorială este situată, definită conform prevederilor OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 𝐂𝐞𝐫𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 pot fi depuse exclusiv prin aplicația electronic MySMIS2021/SMIS2021+, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟐𝟖 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏:𝟎𝟎 – 𝟏𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟐𝟑:𝟓𝟗.

𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐮𝐧 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚̆:

 activități specifice de reabilitare şi ecologizare a siturilor contaminate;

 activități specifice de ecologizare/reabilitare/conservare/remedierea a zonelor miniere, zonelor industriale dezafectate și a terenurilor aferente în vederea reabilitării, ecologizării și reconversiei imobilelor afectate de activitățile miniere și industriale, inclusiv activitățile de eliminare/depozitare conformă a materialelor rezultate din implementarea acestor activități (a nu se înțelege construirea de depozite);

 reconversia/reabilitatea pentru noi folosințe economice/socio-culturale prin realizarea de investiții asociate (investiții în infrastructură și/sau dotări în funcție de funcționalitatea care poate fi conferită imobilului ecologizat).

Î𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐚𝐩𝐞𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐉𝐮𝐬𝐭𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝟖𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐡𝐞𝐥𝐭𝐮𝐢𝐞𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢.

 𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚̆ 𝐚 𝐜𝐨𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢/𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 este stabilită în raport cu categoria declarată eligibilă, din cadrul căruia partenerul face parte, respectiv: entitățile finanțate integral sau parțial din fonduri publice au o contribuție de 𝟐%, aplicată la valoarea eligibilă a proiectului.

În cazul proiectelor depuse în parteneriat:

 contribuția proprie minimă a solicitantului/parteneriatului reprezintă o valoare obținută prin aplicarea procentului minim de contribuție proprie, la valoarea eligibilă angajată de respectivul solicitant/ parteneriat în cadrul proiectului;

modalitatea de participare a partenerilor la asigurarea cheltuielilor eligibile și neeligibile ale proiectului va fi stabilită în cadrul Acordului de parteneriat.

𝐏𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐬̦𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟑𝟏 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟗.

 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑎𝑓𝑙𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑖 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑡̦𝑖 𝑎𝑐𝑐𝑒𝑠𝑎 𝑙𝑖𝑛𝑘-𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑗𝑜𝑠:

https://www.cjgorj.ro/un-nou-apel-de-proiecte-sprijin…

https://mfe.gov.ro/ptj-ghidul-solicitantului-sprijin…

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?