Spectacol de excepție, luni 24 februarie, de Dragobete organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” și  Asociația Femeilor Gorjene, a cărei președintă este medicul Sanda Mischie.

Luni, 24 februarie 2025, de la ora 18.00, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a organizat un spectacol special dedicat sărbătorii Dragobetelui, „Sărbătoarea iubirii la români” în Amfiteatrul Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu. Au participat în spectacol: Grupul Privighetorile Gorjului, elevi ai Colegiului Național „Spiru Haret” și Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana.

Evenimentul a început cu o atmosferă caldă și emoționantă, marcată de acordarea a două premii speciale din partea președintei Asociației Femeilor Gorjene. Aceste premii au fost oferite cuplurilor care reprezintă două etape semnificative ale vieții conjugale: cel mai longeviv cuplu și cel mai tânăr cuplu. Cel mai tânăr cuplu, chiar ieri, de Dragobete a oficiat relația de căsătorie, iar momentul a fost apreciat de toți cei prezenți ca un simbol al iubirii și devotamentului.

În cadrul spectacolului, etnoologul Pompiliu Colacu a subliniat importanța acestei sărbători în contextul tradițiilor populare românești, evidențiind obiceiurile și ritualurile asociate cu Dragobetele. El a explicat semnificația simbolică a acestei zile, legătura sa cu renașterea naturii și cu începuturile primăverii.

Un alt moment plin de tradiții și obiceiuri care încă se mai păstrează în zona noastră a fost susținut de Ansamblul de Datini și Obiceiuri „Tisa” din Tismana, coordonat de profesor instructor Daniela Spineanu. Ansamblul „Tisa” a reconstituit unele dintre cele mai frumoase obiceiuri tradiționale legate de Dragobete în cadrul unei șezătoare organizate pe scenă.

Un moment de neuitat a fost prezentat la finalul spectacolului de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, care a reconstituit mitul nașterii lui Dragobete. Potrivit tradiției, Dragobete a fost binecuvântat la naștere cu daruri de la patru ursitoare: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna, fiecare oferindu-i câte ceva de preț. Aceste daruri l-au ajutat pe tânărul Dragobete să devină un simbol al iubirii și al bunei dispoziții, fiind asemuit cu zeul iubirii din mitologia romană, Cupidon, sau cu Eros din mitologia greacă. Momentul coregrafic realizat de baletul „Doina Gorjului” a fost apreciat cu căldură de publicul prezent în Amfiteatrul Colegiului Național Spiru Haret din Târgu Jiu.

În cadrul spectacolului de Dragobete, membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” au oferit un moment deosebit, plin de energie și emoție, cu dansul tradițional Perinița. Acest dans autentic din folclorul gorjean a fost adus pe scenă într-un mod inedit: dansatorii au pătruns în mijlocul spectatorilor, creând astfel o atmosferă interactivă și vibrantă.

Perinița este un dans popular caracterizat prin pași ritmici și sincronizați, ce reflectă bucuria și vitalitatea comunității din Gorj. De-a lungul dansului, membrii ansamblului au transmis prin fiecare mișcare dragostea și respectul față de tradițiile românești, dar și față de sărbătoarea Dragobetelui, simbol al iubirii și al unirii.

Evenimentul a fost cu intrare liberă, fiind și transmis live pe paginile organizatorilor. Organizatorii mulțumesc tuturor celor prezenți și partenerilor care au contribuit la promovarea tradițiilor și obiceiurilor de Dragobete.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?