O acțiune dedicată protecției animalelor s-a desfășurat miercuri în unitățile de învățământ din comuna Stejari. Evenimentul a fost organizat de Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj, în colaborare cu Biroul Protecția Animalelor Gorj. Elevii au interacționat cu invitații și cu animalele prezentate în cadrul activității.
„Am mers împreună cu reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Gorj în localitatea Stejari pentru a discuta cu elevii de aici, dar și cu locuitorii din această comună, despre protecția animalelor, dar și despre obligativitatea sterilizării și microcipării câinilor.
L-am avut alături de noi și pe Bobby, așa cum l-au botezat cei mici, un cățel abandonat pe străzile din municipiul Târgu Jiu și care acum se află în adăpostul public.
Am rămas surprinși plăcuți să vedem că există elevi care știu ce înseamnă sterilizarea și microciparea câinilor sau care au salvat pui aruncați pe marginea drumului.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare în localitățile Dănești, Dănciulești și Rovinari.
Totodată, ne-am propus ca până în luna iunie, când începe vacanța de vară, să mergem în majoritatea școlilor din județ, în special la cele din mediul rural.”, a declarat Luis Popa, șeful Serviciului pentru Protecția Animalelor din CJ Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.