O șoferiță a ajuns la spital, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. Polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la locul sesizării, ocazie cu care au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, o femeie de 53 de ani, din comuna Bălești, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Șomanești către Vârț, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul direcției autovehiculului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un copac.
În urma impactului femeia a suferit leziuni, fiind transportată, cu ambulanța, la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, aceasta fiind condusă la Secția UPU Târgu Jiu, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?