În ciuda avertismentelor și a recomandărilor oferite de către polițiști, jandarmi și pompieri, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, la acest sfârșit de an, doi minori au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, după folosirea necorespunzătoare a petardelor și artificiilor.
Astfel, la data de 1 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi cu privire la faptul că la spitalul din municipiul Craiova, s-a prezentat un minor, victimă a unui incident cu petarde.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara de 31 decembrie, minorul de 14 ani, din comuna Țânțăreni, ar fi găsit pe stradă o petardă, pe care a aprins-o din curiozitate, aceasta pocnind în apropiere de fața sa.
A doua zi, minorul a fost transportat la spital, de către membrii familiei, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate, acesta având o iritație la nivelul ochilor.
De asemenea, la data de 2 ianuarie, polițiștii din Târgu Cărbunești s-au sesizat cu privire la faptul că, în ziua precedentă, la Spitalul Nr.1 Craiova s-a prezentat un minor de 11 ani, din localitate, care prezenta arsuri la mâna dreaptă, provocate în urma exploziei unui articol pirotehnic.
La data de 1 ianuarie, minorul a fost transportat la spital, de către membrii familiei, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, acesta având ca diagnostic arsuri de gradul I/ II la mâna dreaptă și în regiunea radio-carpiană dreaptă.
În ambele cauze s-a întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?