Olimpicii și elevii de zece la examenele naționale din Târgu Jiu au fost premiați de autoritățile locale. ”În cadrul ședinței festive a Consiliului Local, am premiat elevii cu rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile școlare, dar și pe cei care au obținut media 10 la examenele naționale. Nici cadrele didactice care i-au pregătit nu au fost uitate, pentru că ne dorim să încurajăm și să promovăm performanța în educație. În fiecare an, avem tot mai mulți elevi care se fac remarcați la nivel național și mondial. Merită felicitați și promovați pentru că ei sunt exemplele demne de urmat pentru tinerele generații”, a transmis primarul Târgu Jiului, Marcel Romanescu.

În cadrul aceleiași ședințe festive a Consiliului Local Târgu Jiu, a fost conferit și titlul de cetățean de onoare al municipiului, unui jurnalist care a inițiat ideea includerii ansamblului Brâncuși, în patrimoniul UNESCO. ”Am înmânat titlul de „Cetățean de Onoare” domnului Ovidiu Popescu, un jurnalist de excepție al Gorjului și ale cărui eforturi au dus la intrarea Ansamblului Brâncuși în patrimoniul UNESCO. Nu trebuie să-i uităm pe cei care au inițiat acest proiect extraordinar și cărora le suntem recunoscători”, a mai precizat Marcel Romanescu.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura