Cinci indivizi au ajuns în atenția poliției, după ce au intrat peste doi bătrâni în casă, cu scopul de a-i tâlhări. S-a întâmplat în noaptea de 14 spre 15 noiembrie. Tinerii infractori au spart geamurile ușii de la intrarea în locuința unui bărbat de 83 de ani, din Hurezani, au pătruns în interior și l-au lovit cu obiecte dure, din lemn.
Bărbatul locuia împreună cu sora sa, în vârstă de 89 de ani, care s-ar fi speriat de cele petrecute în locuință și a plecat, fiind ulterior identificată în grădina casei.
Atât femeia, cât și bărbatul au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, polițiștii întocmind dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Gorj au continuat cercetările în cauza penală, stabilind faptul că 5 tineri, de 22, 18, 24, 15 și 13 ani, au pătruns în locuința bătrânilor, cu scopul de a sustrage bunuri sau sume de bani.
Ulterior, față de tinerii de 22, 18 și 24 de ani a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, iar la data de 16 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de aceștia a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?