O femeie dată dispărută a fost găsită de jandarmi, noaptea trecută. Femeia nu plecase departe de casă, fiind găsită în apropierea locuinței. ”Echipa de intervenție a Jandarmeriei Gorj, a fost direcționată la ora 04.30, în această dimineață, pe raza localității Hurezani, să participe la căutarea și găsirea unei persoane vârstnice (femeie de 89 ani), care plecase de la domiciliu și nu a revenit, în urma unui apel transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Patru jandarmi gorjeni au participat la căutări și au identificat rapid persoana vârstnică în grădina casei, nu era rănită și a fost preluată de un echipaj de ambulanță pentru mai multe investigații medicale.
Recomandăm persoanelor care au cunoștință despre dispariția unei persoane, să sesizeze imediat prin SNUAU 112, să menționeze toate detaliile cunoscute, întrucât intervenția și acțiunile de căutare trebuie să fie urgente, având în vedere temperaturile din această perioadă, zona și prezența animalelor sălbatice”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.