Un bărbat de 50 de ani a murit, ieri, după ce a fost lovit de un copac, în pădure. ”În urma evenimentului de muncă produs ieri, 08.10.2024, în jurul orelor 15:50, pe raza localității Roșia de Amaradia, județul Gorj, în perimetrul Ocolului Silvic Polovragi, un bărbat, în vârstă de 50 ani, având funcția de administrator, în timp ce efectua operațiunea de doborâre a unui arbore a fost surprins de o creangă ce s-a desprins din acesta, accidentându-l mortal.
Ca urmare a acestui eveniment, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis dosar de cercetare a evenimentului în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestuia, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și, respectiv, determinarea caracterului accidentului.
La fața locului s-au prezentat, imediat după producerea evenimentului, doi inspectori de muncă din cadrul Compartimentului Control Securitate și Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării inițiale.
Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?