Un accident s-a produs noaptea trecută la Tismana, două femei fiind rănite, în urma impactului. Una dintre ele a rămas încarcerată.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul instituției noastre, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, la momentul impactului, în autoturism se aflau două persoane de sex feminin, iar una dintre acestea rămâsese încarcerată.
Colegii nostri au intervenit pentru extregerea victimei din autoturism, aceasta fiind preluată în stare de conștiență de către echipajul medical și transportată ulterior la spital.
Cea de-a doua persoană a suferit leziuni minore, a fost evaluată medical la fața locului, dar a refuzat să fie transportată la spital”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.