34 de intervenții au avut pompierii gorjeni, în ultimele 24 de ore. În perioada 08 august 2024, ora 08:00 – 09 august 2024, ora 08:00, ISU a fost solicitat să intervină pentru gestionarea a 34 de situații de urgență, produse pe teritoriul județului Gorj. 21 de intervenții au vizat acordarea primului ajutor calificat, 8 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație, 1 accident rutier, 3 incendii izbucnite la construcții, o misiune pentru salvarea unui animal.
Pompierii au intervenit și la stingerea incendiului izbucnit la o casă din Glogova, satul Olteanu. Apelul a fost inițiat de către un localnic, care semnala faptul că din locuința vecină de vede un fum dens.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta în holul locuinței la materiale textile, materiale plastice și lemnoase. S-a intervenit rapid pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvată astfel locuința. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă efectul termic al curentului electric, mai exact un scurtcircuit care s-a produs la tabloul electric montat în holul locuinței.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.