Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic, sâmbătă, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din localitate, în timp ce conducea pe DJ 665 Pociovaliște un autocamion încărcat cu material lemnos.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că pentru materialul lemnos încărcat în vehicul nu există documente de însoțire legale, motiv pentru care vehiculul menționat a fost condus la Ocolul Silvic Novaci, iar în urma măsurării materialului lemnos a reieșit cantitatea de 15,20 m.c. de lemn de foc, de esență fag.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul de material lemnos, în volum de peste 10 m.c., neînsoțit de documente specifice de transport.
Matrialul lemnos în cantitate de 15,20 m.c. a fost confiscat, iar autoutilitara cu care acesta a fost transportat a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?