Polițiștii din Motru au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Mătăsari, cu privire la faptul că are un conflict cu membrii familiei. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză și-a amenințat mama, fiul și concubina fiului cu acte de violență, fiind de asemenea lovit cu pumnul în zona feței de către fiul său, în vârstă de 29 de ani.
S-au întocmit formulare de evaluare a riscului, fiind emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 54 de ani, acesta fiind evacuat din locuință.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.