Doi soți pensionari din comuna Bumbești Pițic s-au luat la bătaie și au chemat poliția. ”Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci și Poliției Orașului Novaci care, a reieșit faptul că, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, doi soți, o femeie în vârstă de 73 de ani și un bărbat, în vârstă de 76 de ani, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu palmele și bastoanele de care se foloseau pentru a se deplasa, provocându-și reciproc echimoze și contuzii la nivelul feței și corpului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Polițiștii au emis două ordine de protecţie provizorii, unul împotriva celuilalt, fiindu-le interzis să se apropie unul de celalalt la o distanță de 100 metri.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?