Polițiștii din Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, din municipiu și un altul de 29 de ani, din comuna Arcani, bănuiți de săvârșirea infracțiinii de distrugere prin incendiere.
Cei în cauză, la data de 28 februarie a.c., ar fi provocat un incendiu care s-a manifestat la un autoturism aflat în parcarea aferentă unui bloc de pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu, căruia i-au fost distruse, prin ardere, mai multe elemente de caroserie din partea din spate, totodată, fiind afectată și tencuiala Oficiului Poștal Nr. 6 de pe strada Unirii și izolația termică de la terasa unui apartament.
De asemenea, cei doi sunt bănuiți că, la data de 26 martie a.c., ar fi incendiat mai multe chioșcuri confecționate din pvc, de pe strada Unirii, unde erau depozitate florile mai multor societăți comerciale.
Din cercetări a reieșit faptul că aceștia ar mai fi dat foc unui cărucior pentru copii, depozitat în scara unui bloc, situat pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu, în urma incendiului fiind distrusă ușa de acces în scară, confecționată din termopan, fiind afectați și pereții de pe casa scării.
Astăzi, cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?