Procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, pentru trafic de influență în formă continuată. Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de o persoană fizică, administratorul unei societăți comerciale, cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Printr-un comunicat de presă, DNA transmite că: ”În perioada 25.07.2022-23.03.2023, la diferite intervale de timp, inculpatul Stănculescu Cătălin-Liviu, în calitatea menționată, ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăți aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor în cauză), lăsând să se creadă că ar avea influență asupra Directoratului CEO, cu atribuții în aprobarea plăților, și că îi va determina pe aceștia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.
La data de 06.01.2024, în municipiul București, în incinta unui restaurant, celălalt inculpat, cercetat în prezenta cauză, ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor în cauză) suma de 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiții neconcurențiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare și gestionare deșeuri. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului și modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziție prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerințe preferențiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenționa să se înscrie în procedură și transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preț mai mari față de cel al societății cu care intenționa să câștige procedura, arată comunicatul DNA.
Alte două persoane sunt cercetate în dosar, pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.