Polițiștii D.I.I.C.O.T. au efectuat cinci percheziții și au reținut șapte persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc. ”Acestea ar fi fost achiziționate de liderul grupului, iar, după porționare și ambalare, membrii le-ar fi comercializat, către diverși consumatori, cu sume cuprinse între 50 și 70 de lei pentru un gram. Din cercetări a reieșit că persoanele cercetate ar fi vândut droguri de risc (canabis) și de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori, în special tineri, inclusiv elevi ai unor instituții de învățământ din județul Gorj”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.
Anchetatorii au descoperit aproximativ 800 de grame de canabis, 30 de grame „cristal” (3-CMC, drog de mare risc), o cantitate de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, 356 de comprimate din categoria steroizi, 66.570 de lei, 9.450 de euro, 2 cântare de precizie, 5 grindere ce conțin fragmente vegetale, mai multe telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, au fost ridicate 2 autoturisme.
Unul dintre cei șapte reținuți este cetățean străin. Toți sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.