O femeie din comuna Drăguțești a fost reținută, după ce și-a înjunghiat concubinul. Femeia a ajuns în arestul IPJ Gorj, pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru tentativă de omor asupra unui membru al familiei.

„Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză s-a reţinut că, în seara zilei de 28.02.2024, în jurul orelor 17:00 – 17:30, inculpata I.N., în timp ce se afla la locuinţa comună, din satul Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, în contextul unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, l-a injunghiat cu un cuţit în zona toracică dreapta faţă, pe concubinul său – persoana vătămată M.C.V., provocându-i astfel o leziune traumatică gravă, în raport de care acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean Tg-Jiu, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul S.M.L. Gorj rezultă că persoana vătămată prezintă o leziune toracică care s-a  putut produce prin  lovire  cu un  corp tăietor-înţepător (cuţit), leziune ce poate data din 28.02.2024 şi necesită de la producere 16-18 zile îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?