Polițiștii din Tismana au depistat un tânăr de 16 ani, din comuna Godinești, în timp ce conducea un autoturismm pe DC121 Pârâu de Vale, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În autoturism a fost identificat proprietarul autovehiculului, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care a recunoscut faptul că i-a încredințat autoturismul tânărului, deși știa că este minor și nu deține permis de conducere.
Polițiștii au întocmit dosar penal atât minorului, cât și bărbatului care i-a dat mașina pe mână.
”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, unei persoane care nu deține acest drept”, arată IPJ Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.