Un tânăr de 18 ani a intrat cu mașina pe care o conducea într-un copac de pe marginea drumului. O persoană care se afla in autoturism a fost rănită și a fost transportată la spital. Accidentul rutier a avut loc în localitatea Drăgotești. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 18 ani, din Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Drăgotești către Mătăsari, ar fi intrat în coliziune cu un copac care se afla în partea stângă a direcției de deplasare, în exteriorul carosabilului.
În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager din autoturism, care a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.