Polițiștii au reținut un băiat de 15 ani, care a furat o mașină și a plecat cu ea la Rânca. Minorul a fost însoțit de un alt băiat, de 13 ani, cu care a mers până în stațiune. Acolo au abandonat-o, în afara părții carosabile. ”La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție care au identificat autoturismul susmenționat abandonat în afara părții carosabile, în zona ZTM Rânca, constatând că nu au sustrase bunuri din interiorul acestuia. În continuarea cercetărilor polițiștii au identificat doi tineri, de 13 și 15 ani, din comuna Baia de Fier, pe pârtia ZTM Rânca, stabilind faptul că cel în vârstă de 15 ani, ar fi sustras autoturismul în cauză, care se afla parcat în fața locuinței, cu cheile în contact, iar tânărul de 13 ani l-ar fi însoțit pe acesta, ca pasager, pe ruta Baia de Fier către ZTM Rânca, unde au abandonat autoturismul”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.
Polițiștii din Novaci l-au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pe tânărul de 15 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține acest drept.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.