Patru persoane care se aflau într-un autoturism ce s-a răsturnat la Scoarța au ajuns la spital.

Șoferul și cei trei pasageri au suferit leziuni dupa ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens și s-a răsturnat.

“Din primele verificări efectuate de către polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Râmnicu Vâlcea spre Târgu Jiu, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, răsturnându-se.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor 3 pasageri din autoturism, toți fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto deținea permis de conducere valabil și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” a transmis IPJ Gorj

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?