Polițiștii gorjeni au prins zeci de elevi, în timp ce chiuleau de la ore. Reprezentanții Biroului Siguranța Școlară, Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și Poliției Locale, au continuat acțiunile pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru prevenirea fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, respectiv pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de substanțe interzise în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

”Principalul risc care derivă din lipsa de la școală a elevului îl reprezintă activitățile pe care adolescentul le face când absentează, respectiv, consum de tutun, alcool sau droguri, precum și implicarea în alte activități infracționale. În cadrul activității, au fost identificați 23 de elevi care absentau de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?