Autoritățile din comuna Fărcășești vor să reducă din costul utilităților, montând panouri fotovoltaice și anvelopând o școală și un liceu din localitate. În acest sens, au depus un proiect prin Programul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), pentru reabilitarea energetică a Liceului Tehnologic Roșia Jiu și a Școlii Gimnaziale „Victor Popescu”. Primarul din Fărcășești, Constantin Drăgoescu, spune că ambele unități de învățământ au fost modernizate deja, iar reabilitarea energetică ar reduce costurile, mai ales în anotimpul rece. ”Odată reabilitate energetic unitățile de învățământ, am reduce din cheltuieli. Noi am realizat proiectul, l-am depus și acum așteptăm. Cele două unități de învățământ au fost modernizate, dar acum avem ocazia să le punem panouri solare și să le anvelopăm. Dacă tot este finanțare pentru așa ceva, nu aveam de ce să nu facem proiect”, a precizat primarul Constantin Drăgoescu.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?