Un biciclist a fost accidentat mortal de o dubă. Bărbatul se deplasa pe marginea părții carosabile, când a fost acroșat de autoutilitara condusă de un bărbat de 70 de ani.
„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 70 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Bengești-Ciocadia, din direcția Târgu Jiu- Râmnicu-Vâlcea, a acroșat un bărbat 52 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, care se deplasa în afara părții carosabile pe lângă bicicletă.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul bărbatului de 52 de ani, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei”, transmit reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.