Un bărbat din Novaci a intrat cu mașina într-un cap de pod, noaptea trecută. Polițiștii au depistat că șoferul nu mai avea permis de conducere. ”Din verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Crasna, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un pod. Conducătorul auto a fost verificat în bazele de date, stabilindu-se că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. La solicitarea polițiștilor de a se supune testării cu aparatul etilotest, bărbatul a refuzat. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept și refuz de prelevare de probe biologice”, transmite IPJ Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.