Doi motreni au fost arestați, după ce au fost prinși în flagrant, cu substanțe psihoactive.
„Cei doi bănuiți au fost depistați în flagrant delict, de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru și Postului de Poliție Cătunele, în timp ce transportau, cu un autoturism produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2019 și până în prezent, cei doi bărbați ar fi comercializat, în mod repetat, substanțe cu efect psihoactiv, consumatorilor din județele Gorj și Mehedinți, cu sume cuprinse între 25 și 300 lei.
Ulterior, acestea erau porționate și ambalate în foi de hârtie și pliculețe din plastic cu închidere ziplock”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior, s-a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.