Un tânăr, care s-a oprit cu mașina într-un gard, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Glogova, în timp ce conducea un autoturism pe DC 115 Cămuiești, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat într-un gard din beton.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost transportat la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă a refuzat”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj

Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, iar în urma testării a rezultat prezența în organism a substanțelor psihoactive, arată sursa citată

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?