1 decembrie 2023

Un Altfel de Știri

G News Media

Reținuți pentru afaceri ilegale cu lemne

Trei bărbați au fost reținuți, pentru afaceri ilegale cu lemne. Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică-Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au reținut pentru 24 de ore, trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 64 de ani, din municipiul Târgu Jiu, orașul Novaci și comuna Crasna, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, uz de fals, instigare la fals informatic și transportul de material lemnos în volum de peste 10 metri cubi, fără documente de proveniență.

„În fapt, unul din cei trei bărbați ar fi emis în fals patru avize care au fost utilizate de o societate comercială pentru transportul materialului lemnos provenit din tăierea ilegală de arbori, la solicitarea reprezentantului societății în cauză și a unui angajat al unei obști din județul Gorj.

De precizat este faptul că în două cazuri, volumul de material lemnos transportat a depășit 10 metri cubi.

În cursul acestei zile, cei trei bărbați vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, cu propuneri legale”, anunță IPJ Gorj.

Despre autor

Lasă un răspuns

Copyright © 2023 Toate drepturile rezervate | G News Media.
error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!
Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?