Autoritățile din comuna Fărcășești construiesc o biserică nouă, în satul Peșteana de Jos, deoarece vechiul așezământ era foarte mic, pentru comunitatea locală. Suma pentru demararea investiției, de 2.100.000 de lei, a fost alocată din bugetul local, iar lucrările au început în 2022 și au termen de finalizare anul 2024. Primarul localității, Constantin Drăgoescu, spune că are garanția că biserica va fi gata, înainte de Paștele viitor. ”La Peșteana era nevoie de o biserică, pentru că cea în care se slujește este una foarte mică. Am prevăzut sumele în buget și de anul trecut au și demarat lucrările. Termenul de finalizare este anul 2024, dar este posibil să se termine până la finalul anului acesta, cel târziu până la Paște”, a afirmat primarul comunei Fărcășești.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.