21 februarie 2024

Un Altfel de Știri

G News Media

S-au dat polițiștii, să jefuiască la drumul mare

Poliția din Mehedinți a arestat șapte bărbați, care s-au dat drept polițiști și au jefuit persoane, pe care le-au oprit în trafic. Din cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți a reieșit că trei bărbați, cu vârste între 20 și 28 de ani, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DN 67 D, zona denumită Valea Cernei, au fost opriți în trafic de un autoturism prevăzut cu stroboscoape. Ulterior, în zonă, a mai oprit un alt autovehicul.

Din autoturisme au coborât mai multe persoane îmbrăcate în haine de culoare închisă, cu fețele acoperite cu cagule și purtând mănuși, care și-au declinat o calitatea oficială, iar, prin folosirea unui pistol tip airsoft și a unor substanțe lacrimogene, au reușit extragerea ocupanților autoturismului oprit.

Ulterior, prin întrebuințarea unor acte de violență și amenințări, cele trei persoane au fost imobilizate și transportate pe un drum adiacent și izolat, fiind deposedate de telefoane mobile și de cheile autoturismului.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Poliției orașului Herculane, au fost identificați bănuiții, fiind vorba de 7 bărbați, cu vârste între 20 și 54 de ani. În baza probatoriului administrat, Judecătoria Baia de Aramă a emis 8 mandate de percheziție domiciliară, 7 dintre acestea în județul Constanța, iar unul în județul Mehedinți.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate două autoturisme, trei stații emisie recepție, 3 pistoale, 2 puști tip airsoft, o pungă cu un kilogram de muniție, 3 recipiente cu gaz comprimat, obiecte tăietor – înțepătoare, cagule, mănuși de protecție din material textil, articole vestimentare și 15 telefoane mobile. Șapte bărbați au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în vederea audierii și luării măsurilor preventive. Toți cei 7 au fost arestați pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub îndrumarea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate.

Despre autor

Lasă un răspuns

Copyright © 2023 Toate drepturile rezervate | G News Media.
error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!
Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?