Copiii din Turburea s-au întâlnit cu salvatorii ISU și au văzut cum se acționează în caz de urgență, pentru acordarea primului ajutor. Caravana ”Fii pregătit” a ajuns, vineri, în comuna Turburea și a poposit pe platoul din fața Căminului Cultural din localitate. Evenimentul a fost organizat de Primăria Turburea în colaborare cu Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Lt. Col. D-tru Petrescu. Zeci de elevi din comună au participat, pe parcursul a jumătate de zi, la caravana cu caracter informativ-preventiv ”Biblioteci Publice – Cultivarea unor Ecosisteme Democratice prin Biblioteci Publice”, care constă în abordarea dezastrelor naturale, a situațiilor de urgență precum și acordarea primului ajutor. ”Primăria comunei Turburea mulțumește Consiliului Județean Gorj și Bibliotecii Județene Gorj pentru oportunitatea de a arata elevilor comunei noastre Caravana “Fii pregătit” pentru situații de urgentă și totodată mulțumim ISU Gorj pentru susținere!”, a transmis Ion Bârcă, primarul din Turburea.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.