1 decembrie 2023

Un Altfel de Știri

G News Media

Salvare răsturnată. Pacient și asistentă, la spital

O ambulanță s-a răsturnat, în această dimineață, în București, după ce s-a ciocnit de un autoturism. În urma incidentului, pacienta care era transportată în momentul impactului și o asistentă au suferit leziuni și au fost preluate de alte salvări, care le-au transportat la spital. “Din primele date, conducătorul unei ambulanțe private, care se deplasa pe Șos. Viilor, dinspre str. Năsăud către str. C. Istrati, la intersecția cu str. Spătarul Preda, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul aflat în mișcare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero. În urma accidentului rutier, ambulanța s-a răsturnat pe partea dreaptă. În acest context, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, două persoane, în vârstă de 70, respectiv 48 de ani – pacienta din ambulanță și asistenta”, arată un comunicat emis de Poliția Capitalei.

Despre autor

Lasă un răspuns

Copyright © 2023 Toate drepturile rezervate | G News Media.
error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!
Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?