Școlile din județul Gorj pot rămâne închise și săptămâna viitoare. Decizia, în privința fiecărei unități, va fi luată de consiliul de administrație. Ministrul Educației a dat un ordin, miercuri, prin care programul Săptămâna verde poate fi derulat, începând de săptămâna viitoare.

Din cauza problemelor apărute la munte din școlile și grădinițele din teritoriu, cursurile au fost sistate, în această săptămână, fiind înlocuite de programul “Școala altfel”. Deși în cursul unui an, elevii au prevăzută și “Săptămâna verde”, ce presupune activități în afara sălilor de clasă, metodologia nu permitea ca acest program să se deruleze în continuarea primului. Ministrul Educației a dat un ordin, prin care cele două pot fi unite, ceea ce permite elevilor să mai stea o săptămână departe de școli, dat fiind faptul că nu toate unitățile au putut fi expertizate până acum, după cutremurele produse. „Până zilele trecute era o prevedere, într-un ordin de ministru, care spune că nu se pot derula, în același interval, respectiv modul de învățare, și Săptămâna altfel și Săptamana verde. Vorbim acum de un ordin de ministru, care modifică acel ordin de ministru inițial. Mai nou, prin prisma acestui act ministerial, pot fi derulate cele două programe, în interiorul aceluiași modul, practic, unul după celălalt”, a spus Ionuț Catrina, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Până la finalul acestei săptămâni, urmează a fi luate decizii pentru săptămâna viitoare. Consiliile de administrație ale școlilor din județ vor hotărî dacă se va intra în “Săptămâna verde” sau se vor relua cursurile în clase, acolo unde situația o permite. Guvernul a alocat, recent, sume pentru reabilitatea urgentă a 13 unități de învățământ din șase localități din Gorj, afectate de cutremure.

Despre autor


Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!

Descoperă mai multe la G News Media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?