10 decembrie 2023

Un Altfel de Știri

G News Media

Percheziții în 10 județe și capitală, la traficanți de migranți. Clandestini ascunși în mărfuri

Procurorii DIICOT efectuează, în această dimineață, 34 de percheziții domiciliare, în București și zece județe, la membri unui grup de trafic de migranți. 30 de persoane vor fi duse la audieri, spun anchetatorii. Grupul infracțional acționa de doi ani și trecea migranții prin vamă, ascunși printre mărfurile din tiruri. “Membrii acestuia au adăpostit și transportat migranți, care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka. Pentru transportarea migranților, au fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care erau proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care erau utilizate de societăți comerciale.
Sub pretextul unor livrări de marfă având ca destinație finală state din Uniunea Europeană, au fost efectuate mai multe transporturi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranții fiind ascunși printre mărfuri. Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 120 de migranți”, au transmis reprezentanții DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Despre autor

Lasă un răspuns

Copyright © 2023 Toate drepturile rezervate | G News Media.
error: CONTINUT PROTEJAT PRIN DREPTURI DE AUTOR conform legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe!
Deschide chat
1
Ai un pont?
Scan the code
Vă mulțumim că ați contactat G News Media
Aveți o informație pentru echipa noastră?