Trei primari PNL au apărut, în ultima săptămână, în fotografii, alături de liderii PSD Gorj, la capitală. Liberalii Dumitru Modrea (Turcinești), Aristică Coiculescu (Arcani) și Dumitru Leuștean (Novaci) s-au fotografiat îmbrățișați cu șefii social-democrați, Mihai Weber și Cosmin Popescu, la Ministerul Dezvoltării, unde au semnat proiecte finanțate prin PNRR. Cei trei sunt printre edilii PNL, despre care au apărut informații că poartă discuții cu PSD, pentru eventuale “transferuri” în barca social-democraților.
Informațiile apărute pe surse sunt alimentate de tensiunile din PNL Gorj, care s-au întețit, după ce senatorul Ion Iordache a preluat șefia filialei județene, în mod forțat, fiind ajutat de unii dintre liderii de la centru. Cu un traseu politic foarte bogat, în ultimii ani, controversatul afacerist din Turceni a reușit să ajungă în Parlamentul României, ajutat de fostul lider PNL, Dan Vîlceanu, care l-a pus pe lista pentru alegeri, pe primul loc, ulterior săpându-l pe acesta, ca să-i ia locul de președinte la PNL Gorj.
Despre autor
Descoperă mai multe la G News Media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.